Cancerul osos se poate clasifica în două tipuri principale: cancer osos primar, care își are originea direct în țesutul osos, și cancer osos secundar, care reprezintă metastazele cancerelor dezvoltate inițial în alte organe, precum plămânii, sânul sau ficatul. Cancerul osos primar este considerat o afecțiune rară, cu aproximativ 500 de cazuri diagnosticate anual în Marea Britanie, reprezentând doar unul din 500 de cazuri de cancer. În România, deși statisticile detaliate despre cancerul osos sunt mai puțin frecvent publicate, tendințele generale indică o incidență similară, în special pentru formele rare, cum ar fi osteosarcomul, chondrosarcomul sau sarcomul Ewing. Totuși, datorită unor provocări precum accesul limitat la diagnostic precoce sau la tratamente avansate, gestionarea acestei afecțiuni poate fi mai dificilă în România, subliniind importanța cercetării și îmbunătățirii infrastructurii medicale. În contextul României, cancerul osos reprezintă o provocare semnificativă pentru pacienți și medici deopotrivă, în special din cauza diagnosticului târziu, care este frecvent întâlnit din cauza simptomelor inițiale nespecifice, cum ar fi durerile osoase sau disconfortul general. Acest lucru subliniază necesitatea creșterii gradului de conștientizare, atât în rândul populației, cât și al profesioniștilor din domeniul sănătății, pentru a facilita detectarea precoce. Accesul la tehnologii moderne, cum ar fi imagistica avansată și biopsiile specializate, precum și tratamente precum chimioterapia, radioterapia sau intervențiile chirurgicale complexe, este esențial pentru a îmbunătăți rezultatele pacienților. Totodată, susținerea inițiativelor de cercetare și colaborarea internațională ar putea contribui semnificativ la optimizarea metodelor de diagnostic și tratament al cancerului osos în România, oferindu-le pacienților șansa unui prognostic mai favorabil și a unei calități mai bune a vieții.

Cauzele exacte ale cancerului osos rămân încă necunoscute, însă cercetările sugerează că anumite condiții și factori de risc pot contribui la dezvoltarea acestei afecțiuni. Unii dintre factorii principali de risc includ expunerea anterioară la radiații, care poate crește șansa de apariție a tumorilor osoase, și prezența bolii Paget a osului, o afecțiune care afectează ciclul de creștere al celulelor osoase. Deși doar aproximativ 1% dintre persoanele cu boala Paget dezvoltă cancer osos, această condiție este considerată un factor de risc important. De asemenea, nu există dovezi care să susțină ideea că o leziune a osului ar cauza direct cancer, contrar unor credințe mai vechi. Un alt factor posibil implicat în dezvoltarea cancerului osos ar putea fi afecțiunile genetice rare, cum ar fi sindromul Li-Fraumeni, care este asociat cu un risc crescut de a dezvolta mai multe tipuri de cancer, inclusiv cancer osos. Deși aceste condiții genetice sunt extrem de rare, ele pot contribui la o predispoziție mai mare pentru apariția cancerului osos, subliniind importanța unei evaluări atente a istoricului medical al pacientului.

Osul este format din celule care cresc și fibre de colagen (fibre elastice și rezistente), precum și minerale precum calciul, care îi conferă duritatea. Există două tipuri principale de celule în țesutul osos dur care modelează osul. Aceste celule sunt osteoblastele și osteoclastele. Aceste celule sunt active pe tot parcursul vieții și lucrează într-un echilibru perfect pentru a menține osul în continuă creștere și descompunere. Există un proces lent, dar constant, de turnover al osului. Un alt tip de celule este condrocitele, care formează cartilajul. Acestea formează țesuturile dure care acoperă capetele oaselor în articulații. În centrul unor oase mari se află măduva osoasă moale, locul în care se produc celulele sanguine.

Tratamentul cancerului osos este complex și implică mai multe etape, adaptate la tipul și stadiul bolii. O abordare frecvent utilizată este terapia medicamentoasă sau chimioterapia, care are rolul de a reduce dimensiunea tumorii înainte de intervenția chirurgicală. Această pregătire facilitează o eliminare mai precisă a tumorii și reduce riscul de recidivă. Chirurgia reprezintă o componentă esențială a tratamentului, având ca scop îndepărtarea zonei afectate a osului. Dacă în trecut tratamentul implica adesea amputația membrului afectat, evoluția tehnologică și a tehnicilor chirurgicale a făcut posibilă dezvoltarea chirurgiei de salvare a membrului. Această procedură modernă presupune îndepărtarea secțiunii afectate a osului și înlocuirea acesteia cu implanturi metalice sau alte materiale biocompatibile, păstrând astfel funcționalitatea și aspectul membrului. În unele cazuri, terapia poate fi combinată cu radioterapia pentru a distruge celulele canceroase reziduale. Progresele în domeniul tratamentului, alături de o monitorizare continuă, au contribuit semnificativ la îmbunătățirea prognosticului pacienților cu cancer osos, oferindu-le acestora o șansă mai mare la o viață normală.

Cancerul osos care este detectat într-un stadiu incipient și este localizat doar în os are o prognoză semnificativ mai bună, fiind mult mai ușor de tratat. În aceste cazuri, intervențiile chirurgicale și terapiile adjuvante, cum ar fi chimioterapia și radioterapia, pot fi extrem de eficiente, iar șansele de recuperare completă sunt considerabil mai mari. Tratamentul precoce permite eliminarea tumorii înainte ca aceasta să aibă șansa de a se răspândi, ceea ce crește semnificativ șansele de supraviețuire pe termen lung. În schimb, cancerul osos care s-a răspândit (metastazat) în măduva osoasă sau în alte organe, precum plămânii, ficatul sau plămânii, devine mult mai dificil de tratat. Răspândirea cancerului face ca tratamentele să fie mai puțin eficiente și, de obicei, nu mai există posibilitatea unei intervenții chirurgicale complete. În astfel de cazuri, opțiunile terapeutice se limitează adesea la tratamente paliative, destinate să controleze simptomele și să îmbunătățească calitatea vieții pacientului. Șansele de supraviețuire în stadiile avansate ale cancerului osos metastazat sunt semnificativ mai scăzute, iar tratamentele se concentrează mai mult pe gestionarea bolii și nu pe vindecare completă.