Hiperaldosteronismul este o afecțiune endocrină în care glandele suprarenale produc o cantitate excesivă de aldosteron, un hormon care reglează echilibrul de sodiu și potasiu în organism. Excesul de aldosteron duce la retenția de sodiu și apă, provocând hipertensiune arterială și pierderea excesivă de potasiu. Această afecțiune poate fi primară (cauzată de o problemă la nivelul glandelor suprarenale) sau secundară (ca răspuns la alte afecțiuni).

Hiperaldosteronismul primar este cauzat, de obicei, de o tumoare benignă a glandei suprarenale (adenom) sau de hiperplazia suprarenală. Hiperaldosteronismul secundar poate apărea ca răspuns la afecțiuni care reduc fluxul sanguin către rinichi, cum ar fi insuficiența renală sau stenoza arterei renale.

Factorii de risc includ hipertensiunea arterială necontrolată, istoricul familial de hiperaldosteronism și bolile renale. Femeile și persoanele de vârstă mijlocie sunt mai predispuse la această afecțiune.

Simptomele includ hipertensiune arterială severă sau greu de controlat, slăbiciune musculară, crampe, sete excesivă și urinare frecventă. Pot apărea și semne de hipokaliemie (nivel scăzut de potasiu), cum ar fi oboseala și amețelile.

Diagnosticul se face prin măsurarea nivelurilor de aldosteron și renină în sânge, raportul aldosteron-renină fiind un indicator esențial. Imagistica, cum ar fi tomografia computerizată (CT), poate detecta prezența adenoamelor suprarenale.

Tratamentul depinde de cauza afecțiunii. În hiperaldosteronismul primar, îndepărtarea chirurgicală a adenomului este o opțiune eficientă. Pentru hiperaldosteronismul secundar, tratarea bolii de bază este esențială. Medicamentele care blochează efectele aldosteronului, cum ar fi spironolactona, sunt de asemenea utilizate.

Prevenția implică monitorizarea regulată a tensiunii arteriale și tratarea precoce a afecțiunilor renale sau a altor boli care pot afecta producția de aldosteron.