Hipertensiunea arterială secundară este o formă de tensiune arterială ridicată cauzată de o altă afecțiune medicală subiacente, cum ar fi boala renală cronică, tulburările hormonale (cum ar fi sindromul Cushing sau feocromocitomul) sau problemele structurale ale arterelor, cum ar fi stenoza arterei renale. Spre deosebire de hipertensiunea primară, aceasta are o cauză identificabilă și tratabilă.

Cauzele hipertensiunii secundare includ afecțiuni renale, tulburări endocrine, cum ar fi hipertiroidismul sau sindromul Cushing, tumori rare ale glandelor suprarenale (feocromocitomul), consumul excesiv de alcool și utilizarea anumitor medicamente, cum ar fi contraceptivele orale.

Factorii de risc includ istoricul familial de hipertensiune, prezența altor afecțiuni medicale, cum ar fi diabetul sau bolile renale, și utilizarea pe termen lung a unor medicamente care cresc tensiunea arterială.

Simptomele hipertensiunii secundare sunt similare cu cele ale hipertensiunii primare și pot include dureri de cap, amețeli, vedere încețoșată și dificultăți de respirație. În unele cazuri, afecțiunea subiacente poate cauza simptome specifice, cum ar fi dureri în partea inferioară a spatelui în caz de afecțiuni renale.

Diagnosticul se face prin măsurarea tensiunii arteriale și investigații suplimentare pentru a detecta cauzele subiacente, cum ar fi teste de sânge și urină, ecografii renale și teste hormonale. Scanările imagistice pot fi necesare pentru a identifica problemele structurale ale arterelor.

Tratamentul include tratarea cauzei subiacente, cum ar fi gestionarea bolilor renale sau a problemelor hormonale. Medicamentele antihipertensive pot fi utilizate temporar pentru a controla tensiunea arterială până la rezolvarea problemei subiacente.

Prevenția implică gestionarea afecțiunilor medicale subiacente și evitarea factorilor care pot contribui la creșterea tensiunii arteriale. Monitorizarea regulată a tensiunii arteriale este esențială pentru persoanele cu risc de hipertensiune secundară.