Sclerodermia este o boală autoimună cronică care provoacă îngroșarea și întărirea pielii și a țesuturilor conjunctive. În cazurile severe, boala poate afecta și organele interne, cum ar fi inima, plămânii, rinichii și tractul digestiv. Sclerodermia variază de la forme localizate, care afectează doar pielea, până la forme sistemice, care pot pune viața în pericol. Boala afectează în special femeile și se dezvoltă, de obicei, între 30 și 50 de ani.

Cauza exactă a sclerodermiei nu este cunoscută, dar se crede că implică un răspuns autoimun anormal, în care sistemul imunitar atacă țesuturile sănătoase. Factorii genetici și de mediu, cum ar fi expunerea la anumite substanțe chimice, pot contribui la dezvoltarea bolii.

Riscurile includ sexul feminin, vârsta adultă și istoricul familial de boli autoimune. Expunerea la substanțe toxice, cum ar fi siliciul sau solventele organice, poate crește riscul de sclerodermie.

Simptomele includ pielea îngroșată și întărită, mai ales la nivelul mâinilor și feței, pierderea mobilității articulațiilor, ulcerații ale pielii și fenomenul Raynaud, caracterizat prin albirea și amorțirea degetelor la frig. În cazurile severe, sclerodermia poate provoca dificultăți de respirație, hipertensiune pulmonară și insuficiență renală.

Diagnosticul se face printr-o combinație de examinare fizică, teste de sânge pentru a detecta autoanticorpi specifici și teste imagistice pentru a evalua afectarea organelor interne.

Tratamentul include medicamente imunosupresoare, cum ar fi metotrexatul, și medicamente care îmbunătățesc circulația, cum ar fi blocantele canalelor de calciu pentru fenomenul Raynaud. Terapia fizică poate ajuta la menținerea mobilității articulațiilor.

Prevenția nu este posibilă, dar gestionarea simptomelor și evitarea factorilor declanșatori, cum ar fi expunerea la frig și substanțele toxice, poate reduce riscul de complicații.