Sindromul Horner este o afecțiune neurologică rară care afectează nervii responsabili de controlul anumitor funcții oculare și faciale. Aceasta se manifestă prin pleoape căzute (ptoza), constricția pupilei și lipsa transpirației pe partea afectată a feței. Sindromul Horner poate fi cauzat de leziuni ale sistemului nervos simpatic, care controlează răspunsurile involuntare ale corpului.

Sindromul Horner poate fi cauzat de leziuni la nivelul trunchiului cerebral, măduvei spinării, gâtului sau toracelui, care afectează calea nervoasă simpatică. Cauzele includ accidente vasculare cerebrale, traumatisme, tumori sau infecții.

Factorii de risc includ afecțiuni care afectează sistemul nervos, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale, tumorile, traumatismele cervicale sau toracice și infecțiile. Sindromul Horner poate apărea și după intervenții chirurgicale în zona gâtului sau toracelui.

Simptomele includ ptoză (pleoape căzute), mioză (constricția pupilei), enoftalmie (ochi retras) și lipsa transpirației pe partea afectată a feței. În cazuri rare, vederea poate fi afectată din cauza constricției pupilei.

Diagnosticul se face prin examinare neurologică și teste oftalmologice, care evidențiază anomaliile pupilei și pleoapei. Imagistica cerebrală (RMN sau CT) poate fi utilizată pentru a identifica leziunile nervoase responsabile.

Tratamentul sindromului Horner depinde de cauza subiacentă și poate include intervenții chirurgicale pentru a trata leziunile sau tumorile. În unele cazuri, simptomele pot dispărea de la sine, iar tratamentele specifice pentru pleoapa căzută pot fi utilizate pentru a îmbunătăți aspectul.

Prevenția sindromului Horner nu este întotdeauna posibilă, dar tratarea promptă a afecțiunilor neurologice și evitarea traumatismelor poate reduce riscul apariției acestei afecțiuni.