Sindromul Sjögren este o boală autoimună cronică care afectează glandele exocrine, în special glandele lacrimale și salivare, provocând uscăciunea ochilor și a gurii. Pe lângă aceste simptome principale, sindromul Sjögren poate afecta alte organe, cum ar fi pielea, articulațiile și rinichii. Deși este adesea asociat cu alte boli autoimune, cum ar fi lupusul sau artrita reumatoidă, sindromul Sjögren poate apărea și izolat.

Cauzele exacte ale sindromului Sjögren nu sunt cunoscute, dar se crede că este cauzat de o reacție autoimună în care sistemul imunitar atacă glandele producătoare de lacrimi și salivă. Factorii genetici și de mediu joacă, de asemenea, un rol în declanșarea bolii.

Factorii de risc includ istoricul familial de boli autoimune, vârsta peste 40 de ani și sexul feminin, deoarece femeile sunt afectate de până la zece ori mai des decât bărbații. Persoanele cu alte afecțiuni autoimune, cum ar fi lupusul sau artrita reumatoidă, au un risc crescut.

Simptomele principale includ uscăciunea ochilor (xerofalmie) și a gurii (xerostomie). Alte simptome pot include oboseală cronică, dureri articulare, iritații ale pielii și inflamația glandelor salivare. În cazurile severe, pot apărea complicații renale și pulmonare.

Diagnosticul se face prin teste de sânge care detectează prezența anticorpilor specifici și prin evaluarea funcției glandelor lacrimale și salivare. Testele oftalmologice și biopsia glandelor salivare pot confirma diagnosticul.

Tratamentul include utilizarea de lacrimi artificiale și substituenți salivari pentru a gestiona simptomele de uscăciune. Medicamentele imunosupresoare pot fi necesare în cazurile severe. De asemenea, pacienții trebuie să fie monitorizați pentru complicațiile autoimune asociate.

Nu există o metodă cunoscută de prevenire a sindromului Sjögren, dar diagnosticarea și tratamentul precoce pot ajuta la gestionarea simptomelor și la prevenirea complicațiilor pe termen lung.